
Spaniolul Ruben de la Barreda a debutat cu stângul în Casa Liga 1. Viitorul Constanţa a terminat la egalitate, scor 1-1, pe teren propriu, contra nou promovatei UTA Arad.
La final, Laszlo Balint s-a declarat mulţumit de prestaţia jucătorilor săi şi a afirmat că Viitorul a dictat ritmul de joc, dar UTA a ştiut să contracareze, prin organizare.
Citește și
Tehnicianul arădenilor a mai punctat faptul că în etapa viitoare, UTA va juca primul meci pe noul stadion.
"Am reuşit să câştigăm un punct. Viitorul a impus ritmul jocului, dar noi am răspuns printr-o organizare defensivă destul de bună. Într-un timp foarte scurt am reglat anumite probleme şi am integrat jucători noi în sistemul nostru.
Când schimbi componenţa lotului e nevoie de timp. Băieţii au depus efort, îi felicit, e important că am obţinut un punct astăzi. Următorul meci e foarte important pentru întreaga suflare fotbalistică din Arad, vom inaugura noul stadion. În pauza competiţională sper să ne reglăm problemele", a spus Laszlo Balint, la flash interviu.
