
George Ogăraru este un apropiat al lui Mirel Rădoi, dat fiind faptul că au jucat la FCSB. Fostul fundaş a declarat că selecţionerul nu va sta mult în afara fotbalului, în cazul în care va pleca de la naţională, aşa cum au declarat anumite voci din lumea sportului că trebuie să facă.
Ogăraru ştie că Mirel Rădoi poate să găsească în orice moment un contract în Arabia Saudită, acolo unde a devenit cunoscut datorită prestaţiilor foarte bune ca fotbalist, de la Al Hilal.
Citește și
”Din păcate, unii nu sunt de acord cu acestă schimbare de atitudine. Pentru aceşti oameni e şocant ce spune Mirel, că e vina lui. Important e ca jucătorii să perceapă bine declaraţiile lui Mirel şi acest semnal pe care-l dă el. Cât timp să stea la naţională? Toată durata contractului şi să i se propună şi prelungirea acordului. Noi obişnuim să apreciem oamenii când nu mai sunt aici, când antrenează prin străinătate. Apreciem valorile când sunt în altă parte, când nu sunt aproape de noi şi credeţi-mă că arabii de-abia îl aşteaptă pe Mirel”, a declarat George Ogăraru pentru ProSport.
Mirel Rădoi se pregăteşte pentru meciul cu Austria, de mâine, din Liga Naţiunilor
Antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că îşi reproşează că nu a fost în stare să capaciteze jucătorii pentru miza partidei cu Islanda.
"Îmi reproşez că nu am fost în stare să capacitez jucătorii pentru miza partidei cu Islanda. Acolo s-a rupt firul, cum se spune pe româneşte, a fost un moment în care jucătorii nu au ştiut cum să gestioneze această necalificare şi nici noi nu am ştiut să le explicăm, drept dovadă ce s-a întâmplat cu Norvegia. Nu văd resemnare la jucători, ci o lipsă de reacţie. Cred că mâine seară băieţii vor avea o altă reacţie, mai ales după discuţiile avute. La meciul cu Islanda s-a dărâmat, din punct de vedere mental, tot ce am construit până în acel moment", a declarat Rădoi.
El a spus că nici nu se pune problema ca la echipa naţională să facă schimbări, convocări sau program directorul tehnic Mihai Stoichiţă. "Nici măcar nu ştiu dacă să răspund la aşa ceva. Doar eu şi staful ne ocupăm de aceste lucruri".
Partida România - Austria va avea loc, miercuri, de la ora 21.45, în etapa a IV-a a Diviziei B a Ligii Naţiunilor.
