Unirea Slobozia a reuşit promovarea în Superligă, fără prea mari emoţii. Formaţia antrenată de Adrian Mihalcea a terminat play-off-ul pe prima poziţie.
Aşa cum era de aşteptat, Adrian Mihalcea era văzut drept antrenorul care va sta pe banca Sloboziei şi în Superligă.
Citește și
Acum, tehnicianul a vorbit pe această temă şi a confirmat că va continua la Unirea Slobozia.
”Suntem o nou-promovată, nu am putea să ne gândim la altceva (n.r. decât la salvarea de la retrogradare). În primul an nu avem niciun fel de presiune, iar dacă se va retrograda, după o muncă asiduă, nu cred că se va supăra nimeni.
În momentul în care toată lumea spune că va fi greu, atunci te ambiţionezi. Nimeni nu o să mă dea afară. Va fi doar decizia mea, dacă voi dori să plec. Nu se pune problema.
Am semnat pe un an, o să duc până la capăt. Chiar dacă va fi un rezultat negativ, voi duce proiectul până la capăt. Nu am primit nicio ofertă”, a spus Adrian Mihalcea, conform Digisport.