
Înfrângerea Parmei cu Verona, 1-2, luni seară, a provocat o reacţie furioasă din partea patronului american Kyle Krause, care a convocat o şedinţă de urgenţă pentru a discuta cu managementul despre soarta antrenorului Roberto D'Aversa.
Tehnicianul a vorbit la conferinţa de presă de după meci că sunt probleme mari de adaptare a noilor veniţi, printre care şi Dennis Man, ce nu au reuşit încă să se adapteze la rigorile din Serie A.
"Am luat mult prea uşor cele două goluri, sunt lucruri asupra cărora trebuie să ne gândim. Nu cred în noroc sau ghinion, cred că singurul lucru care poate face diferenţa este determinarea. Comintem prea multe erori. Nu este vorba de implicare, nu pot să le reproşez asta jucătorilor.
Insa, nu e uşor să le transmit determinare jucătorilor care nu cunosc Serie A si limba italiană, sunt alţi jucatori care ar trebui să le insufle aceste valori pe care acest club le avea", a spus antrenorul Parmei, după eşecul cu Verona de luni.
Citește și
Vine Zenga?
Presa italiană avansează varianta Walter Zenga la Parma. Site-ul calciomercato.it notează că patronul american al "cruciaţilor" a luat deja primele contacte cu Walter Zenga, iar fostul mare portar al lui Internazionale Milano şi-ar fi dat acordul de principiu pentru a-l înlocui pe Roberto D'Aversa. Ultima oară la Cagliari, pe care a părăsit-o în martie 2020, Zenga e liber de contract de jumătate de an, timp în care şi-a rezolvat problemele personale şi a trecut printr-un divorţ de Raluca Zenga.
