
FCSB a remizat duminică seară, în deplasare, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a 15-a din Casa Ligii 1.
În urma acestui rezultat, formaţia din Capitală a oprit o serie de 7 victorii la rând. Gigi Becali a avut o reacţie surprinzătoare după meci şi l-a criticat pe Edi Iordănescu.
Citește și
Patronul formaţiei din Capitală este nemulţumit de faptul că inveteşte bani, dar nu este lăsat să dicteze lucrurile şi a dezvăluit că se gândeşte serios să se retragă din lumea fotbalului. Nu este prima reacţie de acest gen făcut de Becali, dar este prima în care îşi exprimă public dezamăgirea faţă de Edi Iordănescu.
„Nu mă mai interesează fotbalul. Gata! Nu pot să dau banii şi alţii să comande. Nu mai vreau! Activitatea asta nu o să o mai fac. Ori o fac şi decid eu, ori nu o mai fac şi cu asta basta. Vine unul şi hotărăşte totul pe banii tăi. Eu nu am şedinţe cu Edi. Ce şedinţe să am? Nu am şedinţe, nu vorbescu eu cu Edi. Da, mă bate gândul să renunţ la FCSB. Adică, tu dai milioane de euro, el ia salariu şi el decide tot? Voi sunteţi nebuni, nu eu. M-am luat după voi, dar voi sunteţi nebuni. Am zis că poate aveţi dreptate, dar nu, tată. Dacă Edi ia titlul, îi fac contract pe cât vrea el, iar eu stau acasă. Nu asta vreau?”, a declarat Gigi Becali, la Pro X.
Demiterea antrenorului ar fi una extrem de costisitoare pentru patron, care ar trebui să achite 500.000 de euro pentru reziliere.
