
Cristian Bălgrădean a recunoscut faptul că echipa sa, CFR Cluj, a avut mari probleme cu CS Mioveni, în etapa a 4-a din Casa Liga 1. Ardelenii s-au impus la limită, cu 1-0, prin reuşita lui Petrila, iar portarul a declarat că întreaga echipă a tras pentru a face 12 din 12 în acest start de campionat.
”A fost o victorie grea, muncită, Şumi a schimbat mai mulţi jucători, dar ne-am îndeplinit obiectivul. Atât am putut, dar am luat cele trei puncte. N-am apucat să văd cum s-a marcat golul, dar ce pot să fac? A fost o greşeală din partea arbitrului. Fiecare echipă poate să vorbească despre arbitraj.
Citește și
(N.r. – Despre meciul cu Young Boys) Toată suflarea de la CFR îşi doreşte calificarea, să vedem dacă şi putem. Au trecut atâtea luni de la acel meci din Europa League cu ei, acum ne gândim doar la partida de marţi”, a declarat Bălgrădean.
CFR Cluj a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa CS Mioveni, într-un meci din etapa a patra a Ligii 1. Golul a fost marcat de Petrila, în minutul 49.
- CS Mioveni: Ducan – Scarlatache, Garutti, Balaur (Cristea ’57) – Oancea (Rădescu ’57), Panait (Veres ’84), L. Dumitriu, Şerbănică – Blănaru (Massaro ’73), Rusu, Buziuc (Coşereanu ’57). Antrenor: Alexandru Pelici
- CFR Cluj: Bălgrădean – Susic (Manea ’46), Graovac, Ciobotariu, Latovlevici – Tahiri, Fofana (Hoban ’73), Chipciu – Petrila (Gîdea ’58), Debeljuh (Omrani ’46), Costache (Deac ’46). Antrenor: Marius Şumudică
