
Şapte jucători ai FC Barcelona au contracte valabile până în luna iunie, astfel că de la 1 ianuarie vor fi liberi să negocieze cu alte cluburi, informează Marca. Cei şapte sunt Sergio Busquets, Sergi Roberto, Marcos Alonso, Memphis Depay, Bellerin, Inaki Pena şi Arnau Tenas.
- LaLiga e LIVE pe programele Prima Sport şi pe aplicaţia www.primaplay.ro
Marca notează că, având în vedere faptul că gruparea catalană are nevoie să obţină bani, planul ideal ar fi să le prelungească înţelegerile inclusiv jucătorilor pe care nu va conta în sezonul viitor. Însă, aceasta este o situaţie utopică, scrie jurnalul spaniol, deoarece jucătorii ştiu că dacă pleacă liberi de contract obţin la noile lor cluburi contracte mai bune.
Citește și
Neymar a fost achitat în procesul transferului de la Santos la Barcelona
Un tribunal spaniol l-a achitat, marţi, pe starul brazilian Neymar în procesul de fraudă şi corupţie cu privire la transferul jucătorului de la Santos la FC Barcelona, în 2013. Şi ceilalţi pârâţi au fost achitaţi, relatează Reuters.
Decizia vine după ce în octombrie Parchetul spaniol a renunţat la toate acuzaţiile împotriva lui Neymar şi a celorlalţi pârâţi.
Iniţial, Parchetul ceruse ca starul brazilian de la PSG să fie condamnat la doi ani de închisoare şi să fie amendat cu 10 milioane de euro pentru corupţie.
În afară de Neymar şi de părinţii săi, au fost judecaţi doi foşti preşedinţi ai FC Barcelona - Sandro Rosell şi Josep Maria Bartomeu, dar şi un fost oficial al clubului Santos, Odilio Rodrigues Filho.
Procesul a fost intentat de societatea de investiţii braziliană DIS, deţinătoarea a 40 la sută din drepturile jucătorului când brazilianul juca la Santos. Aceasta susţine că a fost escrocată la transferul lui Neymar la FC Barcelona.
DIS, care a apelat la instanţă în 2015, consideră că a avut de suferit din transfer şi susţine că FC Barcelona, Neymar şi familia sa, iar apoi Santos, s-au aliat pentru a ascunde valoarea adevărată a transferului. DIS le-a reproşat pârâţilor că nu a fost informată cu privire la existenţa unui contract de exclusivitate semnat în 2001 între jucător şi FC Barcelona, care a împiedicat alte cluburi să lupte pentru achiziţionarea jucătorului.
FC Barcelona a anunţat suma de transfer ca fiind de 57,1 milioane de euro (40 de milioane pentru Neymar şi familia sa şi 17,1 milioane pentru Santos). Justiţia spaniolă a estimat însă că suma reală ar fi de cel puţin 83 de milioane de euro.
DIS, care a primit 6,8 milioane de euro în urma transferului, a reclamat 35 de milioane de euro.
