
Considerat pânâ de curând omul care domină piaţa transferurilor din România, Gigi Becali, 62 de ani, a suferit, luni, o nouă înfrângere în faţa celor de la CFR Cluj, după ce Gabriel Debeljuh, 23 de ani, a ales să plece de la Hermannstadt în Gruia, deşi era dorit şi la Bucureşti.
Patronii şi preşedinţii din Casa Liga 1 s-au obişnuit cu un Becali darnic, care poate fi "stors" de bani atunci când îşi doreşte un fotbalist de pe prima scenă a României, dar lucrurile se schimbă uşor, dar sigur. CFR-ul, care are trei titluri consecutive în faţa rivalei din Bucureşti, a demonstrat-o din nou în cazul lui Gabriel Debeljuh, atacantul croat adus de la Hermannstadt pentru 250.000 de euro şi bonusuri care pot ajunge până la 500.000 de euro. O sumă pe care Becali nu a putut să o plătească!
Citește și
Anamaria Prodan: "Am cerut o anunmită sumă, CFR a onorat-o!"
În timp ce Becali se mulţumeşte cu Alexandru Buziuc, atacant cu cifre modeste pe care l-a adus de la Academica Clinceni, CFR a pus mâna pe un vârf cu 13 goluri marcate anul trecut în tricoul sibienilor. Şi, conform Anamariei Prodan, mutarea s-a făcut pentru că trupa din Gruia a fost singura care a vrut să plătească o sumă deloc mare, care ar putea ajunge, în funcţie de bonusuri, până la maximum jumătate de milion de euro: "Toată lumea este mulţumită de transfer! Nu puteam bloca visul lui Gabriel. E vorba de CFR Cluj, club care joacă Champions League. În plus, el e un jucător care şi-a făcut datoria faţă de Hermannstadt. Am spus mereu că jucători vin şi pleacă şi nu poţi să-i blochezi cerând fabuloase pentru că nu vor mai juca niciodată cu aceeaşi dorinţă şi plăcere
Gigi Becali l-a dorit, a vorbit cu oamenii din club. Eu am anunţat că am şi altă ofertă pentru că aşa este normal. Am mers pe oferta de la CFR Cluj. Ştiam ce îşi doreşte clubul Hermannstadt, am cerut o anumită sumă, pe care CFR a onorat-o", a declarat Anamaria Prodan, luni, la Pro X.
13 goluri a strâns Debeljuh în cele 30 de meciuri jucate pentru Hermannstadt în stagiunea trecută, suficient pentru a primi statutul de înlocuitor al lui George Ţucudean şi Lacina Traore. Prin comparaţie, Buziuc, luat de Becali tot din play-out, a marcat doar cinci goluri pentru Academica Clinceni.
FOTO: Sport Pictures
FOTO: Sport Pictures
