Căpitanul echipei CFR Cluj, Mario Camora, s-a arătat sceptic în privinţa transferului lui Mario Balotelli la CFR Cluj.

Echipa din Gruia a câştigat luni seară al treilea titlu la rând şi al şaselea din istorie. La finalul meciului de la Craiova, finanţatorul CFR-ului, Nelu Varga, a anunţat că obiectivul echipei este accederea în grupele Ligii Campionilor, precizând că echipa ardeleană negociază două transferuri de proproţii. Din informaţiile Look Sport, este vorba despre Nicolae Stanciu şi Mario Balotelli.
Citește și
CFR Cluj a revenit la Cluj marţi dimineaţă, iar campionii au fost luaţi la întrebări despre transferul starului italian, care a evoluat ultima oară la Brescia. Căpitanul CFR-ului a părut, însă, sceptic. "Voi credeţi?", a replicat Camora.
„Putem forţa intrarea în grupele Champions League. Noul obiectiv este Champions League, vom aduce jucători. Vom semna doi jucători, nu vă pot spune cine. Unul este unul dintre cei mai mari golgheteri ai Italiei, celălalt este cel care ne-a răpus în play-off-ul Champions League. E posibil. (n.n. întrebat dacă Stanciu e pe lista CFR-ului.) O să vedeţi, vă promitem că o să fie o surpriză. Niciodată nu m-am gândit să continuăm fără Dan Petrescu”, a anunţat Nelu Varga, la Look Sport.
