
Conducerea celor de la CFR Cluj a explicat, într-un comunicat publicat în ziua meciului cu CFR Cluj, că toate cele 23 de teste date iniţial pozitive la COVID-19 ar fi, fost, defapt fals-pozitive.
Puşi în situaţia în care trebuie să joace trei meciuri în şase zile şi să străbată aproape 2.000 de kilometri, clujenii încep cursa spre titlu cu meciul cu FC Botoşani, de la ora 21:30, live pe Look Plus. Până atunci, însă, oamenii din conducere ies în faţă cu un comunicat care conţine un mesaj puternic: niciunul dintre cei 23 de oameni infectaţi nu ar fi fost infectaţi cu COVID-19.
Comunicatul celor de la CFR:
Citește și
În urma investigaţiilor si retestărilor efectuate în ultimele zile s-a dovedit faptul că din totalul de 23 de persoane depistate pozitiv NICIUNA nu este si nici nu a fost infectată cu virusul SARS-CoV-2, aşadar testele efectuate iniţial au fost fals-pozitive.
Ca urmare a acestei situaţii create, echipa noastră nu a putut disputa meciul cu FC Botoşani duminică, aşa cum era programat iniţial, acesta fiind reprogramat pentru data de astăzi. În următoarele 6 zile, CFR 1907 Cluj va trebui să joace 3 meciuri, toate extrem de importante pentru clubul nostru. E important de menţionat faptul că până astăzi, echipa a fost privată de posibilitatea desfăşurării antrenamentelor, fapt care poate afecta forma băieţilor în aceste meciuri rămase.
De asemenea, faptul că antrenorul principal al echipei noastre, Dan Petrescu, alături de o parte a staff-ului său tehnic nu vor putea fi alături de echipă în următoarea perioadă este un mare handicap al echipei noastre în lupta pentru titlu.
Suntem alături 100% de jucătorii şi staff-ul tehnic care au fost testaţi pozitiv şi ne dorim să se însănătoşească cât mai repede pentru a putea să revină alături de echipă.
Toţi cei implicaţi în viaţa echipei: jucători, conducători şi angajaţi, alături de familiile noastre, am trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, suntem epuizaţi de eforturile depuse şi de stresul la care am fost supuşi.
Am avut oameni profesionişti în jurul nostru cărora le suntem extrem de recunoscători.
Mulţumim mult conducerii şi angajaţilor de la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, personal care a dat dovadă de mare profesionalism. Le mulţumim suporterilor care au fost alături de noi în această perioadă grea. Susţinerea lor şi faptul că i-am simţit aproape ne-a dat putere să trecem peste aceste momente dificile.
Vă mulţumim tuturor celor care v-aţi arătat susţinerea faţă de echipa noastră!
În următoarea perioadă vom analiza tot ceea s-a întâmplat în jurul echipei în ultimele zile şi vom lua o decizie în acest sens. Acum ne concentrăm la cele trei meciuri rămase de disputat.
