
CFR Cluj se mişcă rapid în tentativa de a prinde din nou grupele unei competiţii europene, iar campioana a făcut şi primul transfer din străinătate: Anas Tahiri, 26 de ani, jucător liber de contract după despărţirea de olandezii de la RKC Waalwijk.
Conform ProSport, feroviarii au rezolvat deja transferul lui Tahiri, mijlocaş central care se va bate cu Jonathan Rodriguez pentru un loc de titular sezonul viitor.
Citește și
Fotbalistul a fost curtat încă din iarna trecută de oficialii formaţiei din Gruia, fiind văzut la acea vreme drept înlocuitorul lui Damjan Djokovic. Tahiri are un CV impresionant, cu aproape 100 de partide în tricoul celor de la RKC Waalwijk, formaţie la care a fost şi căpitan. În iarnă, la primele negocieri, olandezii au cerut 100.000 de euro, dar CFR a preferat să-l transfere pe Sigurjonsson şi să aştepte ca Tahiri să devină liber de contract în această vară.
Cotat la 550.000 de euro, Tahiri, a cărui primă parte a carierei a fost legată de belgienii de la Lierse, poate acoperi toate poziţiile de la mijlocul terenului şi este, în viziunea feroviarilor, omul potrivit pentru a umple golul lăsat plecarea lui Mihai Bordeianu, reîntors în Arabia Saudită după împrumutul din a doua parte a sezonului.
Rachid Bouhenna (Sepsi), Cristiano Figueiredo (FC Hermannstadt) şi Jonathan Rodriguez (FC Botoşani) sunt ceilalţi trei jucători transferaţi deja de CFR. Lor li se adaugă Claudiu Petrila şi Alex Paşcanu, care se întorc în Gruia după perioade de împrumut la Sepsi, respectiv Ponferradina.
