
Claudiu Niculescu (44 de ani) e noul antrenor al celor de la Concordia Chiajna, a anunţat, vineri, clubul din Ilfov.
Fostul atacant al lui Dinamo revine, astfel, în antrenorat după experienţa la CS Mioveni. El se afla de mai multă vreme în negocieri cu Concordia, dar nu a fost de acord să preia echipa din mers, aşa că a aşteptat pauza de iarnă pentru a-şi da acceptul.
Citește și
Niculescu a condus luni primul antrenament la noua sa formaţie, pe un teren îngreunat de zăpadă.
”Am venit la Concordia Chiajna pentru că ştiu foarte bine ceea ce este aici, şi aici mă refer la condiţiile de antrenament, infrastructură şi, bineînţeles, la tot ceea ce înseamnă un nivel ridicat pentru a face performanţă. Mă refer aici şi din punct de vedere financiar pentru jucători, bază de antrenament, care este una la cel mai înalt nivel. E printre primele cinci din România. Şi am venit şi pentru dorinţa clubului de a face performanţă, de a reveni în Liga 1”, a declarat pentru liga2.ro Claudiu Niculescu.
