
Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14 a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4, de franţuzoaica Alize Cornet, locul 61 WTA, în optimile de finală ale Australian Open.
Cornet s-a impus după un meci care a durat două ore şi 33 de minute. Halep a acuzat probleme fizice începând din setul al doilea.
La interviul de pe teren, franţuzoaica a declarat că e epuizată, fiind afectată de căldură. Ea a dorit să o felicite pe Halep, pentru determinarea de care a dat dovadă.
Citește și
„Scuze că am fost atât de emoţionată! Îţi explic mai târziu de ce! Doamne, acum 13 ani am fost atât de aproape să joc un sfert de finală cu tine, iar acum iată-ne pe amândouă pe acest teren.
E ceva incredibil! Iar bătălia pe care am avut-o cu Simona a fost una teribilă din cauza căldurii! Aproape că am murit pe teren! Am continuat să luptăm două ore şi jumătate! Felicitări Simonei, pentru că ştiu că s-a chinuit, e o luptătoare, un exemplu pentru mine, iar să o înving astăzi este un vis devenit realitate!” a explicat franţuzoaica.
No dry eyes in the house
— #AusOpen (@AustralianOpen) January 24, 2022
This on-court interview between @alizecornet and Jelena Dokic is everything. #AusOpen · #AO2022 pic.twitter.com/F3nN0XSHNX
