
Craiova a plecat în cantonamentul din Austria fără trei jucători pe care i-a avut la dispoziţie în sezonul trecut. Oltenii i-au omis de pe listă pe Alexandru Măţel, Uros Cosic şi Kamer Qaka, care potrivit Fanatik, vor şi părăsi Bănia. Cei trei nu mai au ”viaţă” la Craiova şi sunt nevoiţi să îşi găsească alte angajamente. Potrivit transfermarkt.com, cei trei sunt cotaţi la peste 1.2 milioane de euro.
24 de jucători va avea la dispoziţie Bergodi. Lotul de jucători deplasat în Austria: Mirko Pigliacelli, Andrei Marinescu, Laurenţiu Popescu, Stephane Acka, Marius Constantin, Mihai Bălaşa, Paul Papp, Vladimir Screciu, Nicuşor Bancu, Ionuţ Mitran, Ştefan Vlădoiu, Bogdan Vătăjelu, Alexandru Mateiu, Alexandru Cicâldău, Marian Danciu, Dan Nistor, Vasile Constantin, Antoni Ivanov, Cristi Bărbuţ, Valentin Mihăilă, Ştefan Baiaram, Andrei Ivan, Elvir Koljic şi Alexandru Tudorie.
Citește și
Primul plecat, Gustavo
Gustavo Vagenin (28 de ani) a fost cedat de Craiova în Emiratele Arabe Unite, la Ajman Club, dar poate pleca definitiv în vară. Între cele două cluburi există şi o clauză de cumpărare. Gustavo revenise la Craiova în martie, din China, de la Liaoning FC. A jucat 7 meciuri şi a marcat un gol.
Prima lui experienţă la gruparea din Bănie a fost în perioada 2016-2018. În total, a adunat 77 de meciuri, 20 de goluri şi 5 pase decisive. Brazilianul a fost parte din lotul Craiovei la câştigarea Cupei României din 2018.
”Gustavo a fost împrumutat în Emiratele Arabe Unite pentru o perioadă de un an, cu opţiune de cumpărare. Îi dorim mult succes în noua aventură la echipa Ajman Club”, precizează U Craiova.
