
Dan Petrescu a fost numit cetăţean de onoare al judeţului Cluj, la scurt timp după ce a părăsit banca tehnică a celor de la CFR Cluj, locul său fiind luat de Edward Iordănescu, care a debutat cu dreptul, 2-0 duminica trecută cu Poli Iaşi.
Tehnicianul i-a avut alături la ceremonie pe Ioan-Ovidiu Săbau şi pe Cristian Panin, doi vechi colaboratori şi prieteni ai săi.
Citește și
„Nu mi-am pregătit un discurs, cum a făcut Neluţu (n.r.- Sabău). Dar cred că ar fi trebuit pentru că sunt mult mai emoţionat aici decât în faţa jucătorilor. Este un moment special din viaţa mea, rar mi s-a întâmplat să fiu aşa de emoţionat ca acum.
Am mai avut succese, trofee, am fost apreciat peste tot unde am fost ca jucător, nu numai la Chelsea şi nu numai în România, iar ca antrenor la fel, cred că mi-am făcut datoria. Sunt onorat să mă aflu aici”, a spus antrenorul care a câştigat trei campionate cu CFR Cluj, motiv pentru care a primit distincţia.
Este în vizorul celor de la Celtic
Conducerea lui Celtic Glasgow întârzie să le facă pe plac fanilor curioşi, iar Neil Lennon se bucură, în continuare, de sprijin din partea factorilor de decizie. Totuşi, presiunea continuă să fie mare, iar înlocuitorii, cu Dan Petrescu în frunte, stau la pândă.
Eegalul de duminică (1-1 cu St. Johnstone(, zi în care Rangers a bătut cu 4-0 la Ross County, pare că a umplut paharul. Lennon are o victorie în ultimele 12 meciuri şi doar un succes în ultimele cinci partide în campionatul Scoţiei, dar nu dă înapoi: "Există lipsă de încredere, atât colectivă, cât şi la fiecare jucător în parte. Trebuie să scăpăm de asta, pentru că sezonul trecut am arătat cum putem juca. Dar sezonul acesta e unul greu, fie că este vorba despre lipsă de atitudine sau dorinţă. Cu fiecare meci care trece ne facem misiunea şi mai grea. Înţeleg frustrarea fanilor, pentru că nu jucăm bine şi nu obţinem rezultatele pe care ar trebui să le obţinem. Unii fani sunt mai iritaţi decât alţii, dar sunt de acord cu ei: în acest moment, performanţele nu sunt la înălţimea calităţii pe care o avem. Dacă trebuie să se facă o schimbare, să se facă, dar nu mă voi opri din muncă şi din încercarea de a întoarce lucrurile", a declarat Neil Lennon, pe fondul protestelor din ce în ce mai vehemente ale fanilor lui Celtic.
