
Dario Bonetti a plecat din România luni, la o zi după umilinţa din Derby, şi sunt şanse mici să mai rămână antrenorul lui Dinamo. Conducerea din Ştefan cel Mare se va întruni în această seară pentru a lua o decizie, iar primele două nume vehiculate sunt cele ale lui Duşan Uhrin şi Mircea Rednic.
Cinci înfrângeri consecutive fără gol marcat au dus Dinamo într-o situaţie foarte grea, iar italianul Dario Bonetti le-a transmis şefilor că se va întoarce marţi pentru a conduce antrenamentul. Între timp, Iuliu Mureşan şi restul oamenilor din conducerea clubului se vor pune la masa discuţiilor pentru a decide dacă mai merg pe mâna italianului:
Citește și
"Bonetti a plecat până în Italia. Se ştia acest lucru de două săptămani, mâine după-amiază are antrenament. El a zis că revine să muncească. Acum, cred că se întoarce. O să avem nişte discuţii în interior, vom vedea dacă se impune o decizie radicală. Urmează să analizăm", a declarat Mureşan, pentru GSP.ro.
Cum şansele ca Bonetti să mai continue în Groapă sunt mici, Mureşan va fi nevoit să găsească un înlocuitor care să redreseze echipa, iar primele opţiuni sunt Duşan Uhrin şi Mircea Rednic, ambii liberi de contract în acest an.
Dacă cehul e preferatul suporterilor-acţionari din Programul DDB şi a făcut adevărate minuni în play-out-ul trecut, Rednic a refuzat de mai multe ori să revină la echipă şi nu e încântat nici de această dată, mai ales că Dinamo nu are un lot care să-l mulţumească pe fostul fundaş.
