
FCSB s-a calificat în turul II preliminar al Europa League după 3-0 cu Shirak. Golurile au venit de la Olaru, minutu 34, Tănase, din penalty, în minutul 65, şi Buziuc, în minutul 83.
Pentru Darius Olaru a fost o zi perfectă, pe lângă gol, mijlocaşul celor de la FCSB a fost convocat în lotul naţionalei U-21, pentru partidele din preliminariile Euro 2021, contra Finlandei şi Maltei.
Citește și
"Meci destul de greu, am marcat în prima repriză şi ne-am făcut meciul uşor. Au făcut un joc bun, au încercat să facă un presing sus, deşi la vizionare nu prea au făcut asta. Nu am fost aşa pregătiţi, dar ne bucurăm că ne-a ieşit jocul şi ne-am calificat.
Nu prea m-am uitat peste adversare, sper să dăm peste un adversar pe care îl putem bate, să trecem mai departe. Ar fi un lucru bun să jucăm tot acasă. Normal că putem ajunge în grupe, fiecare dă tot pentru echipă, se joacă într-o singură manşă.
Chiar înainte de meci am văzut, mă bucur foarte mult că am fost convocat. Cristea m-a anunţat, eram cu el în autocar şi mi-a spus. Am fost bucuros pe moment, dar după mi-a stat gândul doar la meci", a declarat Olaru, la Look Plus.
