
Dinamo a învins Poli Iaşi, scor 4-1, live pe Look Sport+, a ajuns la trei victorii consecutive în Casa Liga 1 şi patru în toate competiţiile şi s-a apropiat la doar două puncte de locul al şaselea, primul care duce în play-off, ocupat de UTA Arad (17 puncte, faţă de 15 ale bucureştenilor).
Deian Sorescu a fost din nou unul din cei mai buni jucători de pe teren. Mijlocaşul a marcat golul prin care Dinamo a egalat, iar la final a ţinut să transmită un mesaj de mulţumire şi recunoştinţă pentru suporteri, care sunt alături de echipă în aceste momente grele.
Citește și
"Aşa este. Trecem print-un moment greu. Atât noi, jucătorii, cât şi acest club. Păcat, pentru că lucruri ar fi mers. Şi nu o spun doar din cuvinte, ci arătăm pe teren, din câte de vede. Nu înţelegem de ce ne merge bine, dar ăsta e un lucru bun, Cred că ăsta e meritul suporterilor pentru că dânşii ne-au ajutat să ne plătim chiriile luna asta şi absolut orice chitanţă venită acasă: Aşa că le mulţumim şi toate meciurile le vom arăta şi le vom demonstra că vom juca doar pentru ei.
Da, vorbim săptămânal. Sunt alături de noi, mereu ne întreabă dacă avem nevoie de ceva, ne ajută cu orice e posibil. Normal, au şi dânşii familii acasă şi îi înţelegem, dar nu e de datoria lor să ne plătească salariile şi să ne dea banii zilnic buzunar. Că fac ei un efort şi ne dau ce ne dau, le mulţumim şi este meritul lor. Şi se vede că nu renunţă niciodată la acest club”, a declarat Sorescu, după meciul cu Iaşi, în care a şi marcat.
Întrebat dacă mai speră că spaniolii vor da bani la echipă, acesta a dat un răspuns tranşant.
”Credem cum crede toată lumea. Deloc, deloc.”
