
Simona Halep s-a calificat în turul 3 la Australian Open 2021, după un meci senzaţional cu Ajla Tomljanović (72 WTA).
A doua favorită a competiţiei s-a impus în trei seturi, scor 4-6, 6-4, 7-5, după două ore şi 36 de minute de luptă.
Citește și
După două seturi extrem de echilibrate, Tomljanovic s-a desprins în decisiv la 5-2 şi părea că va reuşi să închidă meciul. Halep nu a renunţat însă şi a revenit spectaculos, reuşind cinci game-uri consecutive pentru a câştiga meciul.
Finalistă la Melbourne în 2018 şi semifinalistă la ediţia precedentă, Halep îşi continuă astfel drumul la Openul australian şi în Turul 3 o va întâlni pe sportiva rusă Veronika Kudermetova (36 WTA), care în turul 2 a trecut de conaţionala Varvara Gracheva (97 WTA), scor 5-7, 6-2, 6-2.
La final, românca a explicat trăirile din timpul meciului şi a dezvălui ce i-a transmis antrenorul Darren Cahill.
“A fost un meci extraordinar, ea a jucat incredibil, dar m-am luptat până la final, nu am renunţat şi poate de aceea am putut câştiga. Sunt foarte bucuroasă şi mândră de ce am făcut astăzi pe teren, de felul în care am luptat. Cred că la 2-5 m-am relaxat un pic mai mult. Am vorbit cu echipa mea după meci şi mi-a spus că ar fi trebuit să joc cum am făcut-o la acele ghemuri pentru că braţele îmi erau mai relaxate şi mingea ajungea un pic mai departe. Nu mi-am dat seama de asta. Dar este bine că s-a terminat astfel şi am încrederea că încă pot câştige meciurile grele.
Sunt foarte obosită. Şi uşurată, a fost o victorie mare. Am fost emoţionată încă dinainte de meci, am vorbit tot timpul şi am vorbit negativ, îi cer scuze echipei mele, am fost foarte negativă şi cu ei. Dar se întâmplă. Am vorbit după meci şi Darren mi-a spus: ‘Ai fost ca vechea Simo’. I-am spus: ‘Nu, ceva am îmbunătăţit. M-am luptat până la final’. Iar el a fost de acord. Este un mare plus faptul că am putut câştig meciul chiar dacă am avut acea atitudine”, a spus Halep.
