
Incapacitatea conducătorilor de la Steaua de a rezolva situaţia juridică a clubului şi a le permite jucătorilor să joace în SuperLigă a atras critici dure din partea lui Dumitru Dragomir.
Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal consideră că oamenii care se ocupă de destinele Clubului Sportiv al Armatei ar trebui să-şi dea demisia, în principal pentru că nu au depus niciun efort concret pentru a obţine dreptul de promovare:
Citește și
"Ce se întâmplă în Ghencea este de noaptea minţii. Nu am văzut atâta incompetenţă în viaţa mea. Oamenii ăia din conducere cred că nu realizează în ce situaţie se află. Şi-au mai bătut joc de suporteri încă un an, iar după părerea mea trebuie să cadă cât mai repede nişte capete din conducere.
Nu ai cum să nu-ţi rezolvi nici acum formele pentru a obţine dreptul de promovare. Dacă nu ai făcut asta până cum, atunci înseamnă că nu îţi respecţi suporterii. Li s-a spus mură în gură ce trebuie să facă! Dar ei ce au făcut? Au dormit în bocanci! Nu au pe unul care să se priceapă la fotbal", a spus Dragomir, pentru ProSport.ro.
