
Într-un peisaj al fotbalului românesc dominat de criticile în cascadă la adresa lui Mirel Rădoi, Dumitru Dragomir simte nevoia să-l apere pe actualul selecioner al României. Fostul şef al LPF pune tunurile pe jucători şi crede că Gică Hagi ar trebui să fie un candidat serios pentru banca tehnică, dacă Rădoi îşi face bagajele.
Citește și
"L-am criticat destul pe Rădoi, inclusiv eu. Acum vreţi să îl crucificăm? Mai greşeşte omul. Dacă vrea el să plece... e altceva. Am auzit că s-a vorbit şi despre Gică Hagi, iar el cunoaşte şi jucătorii de la echipa naţională. Trebuie să încerce cu Hagi. Unii jucatori sunt chiar nesimţiţi. Ei nu au nicio vină? Ei numai să câştige bani şi onoare? Puscaş nu primeşte nici măcar o critică după ce a facut? Şi ca el mai sunt 2-3.
Poate că a facut şi Rădoi niste greşeli, dar să ii punem în spate totul lui şi lui Stoichiţă? Ce vină au ei? Toţi au militat pentru Rădoi la echipa naţională după rezultatele de la U21. Trebuie să se bazeze pe 16-17 jucători şi să nu mai facă 5-6 schimbări. Eu aici cred ca el a greşit, nu în altă parte", a declarat Dragomir, la Pro X.
