Ultima oră
A venit reacţia CCA după faza controversată din meciul Rapid – Dinamo! Ce decizie a luat forul condus de Kyros Vassaras în cazul lui Istvan Kovacs
A venit reacţia CCA după faza controversată din meciul Rapid – Dinamo! Ce decizie a luat forul condus de Kyros Vassaras în cazul lui Istvan Kovacs
Dimitri Payet, legendarul jucător al echipei Olympique de Marseille, şi-a anunţat retragerea din activitate Dimitri Payet, legendarul jucător al echipei Olympique de Marseille, şi-a anunţat retragerea din activitate
FC Argeş ţinteşte cel mai scump transfer din istorie: ”Suntem doar la stadiul de discuţii”

FC Argeş ţinteşte cel mai scump transfer din istorie: ”Suntem doar la stadiul de discuţii”
Antoine Griezmann va semna cu Orlando City, în MLS Antoine Griezmann va semna cu Orlando City, în MLS
Români în Europa. Avem toate notele tricolorilor, înainte de finala noastră pentru Mondial Români în Europa. Avem toate notele tricolorilor, înainte de finala noastră pentru Mondial
Clever Group, între liderii audienţelor TV. Performanţă notabilă la nivel naţional Clever Group, între liderii audienţelor TV. Performanţă notabilă la nivel naţional

După doar un an, Anthony Davis a fost transferat de la Dallas Mavericks la Washington Wizards

Baschet Publicat de Daian Cutu pe 5 feb 2026
mail-share icon Email

La un an după sosirea sa la Dallas Mavericks în schimbul lui Luka Doncic, spre marea nemulţumire a fanilor, Anthony Davis a fost transferat la Washington Wizards, într-o tranzacţie uriaşă care a implicat opt jucători şi cinci runde de draft.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38217/22336400/1/davis.jpg

 

Anthony Davis, unul dintre jucătorii importanţi ai NBA, a fost transferat de Dallas la Washington într-o tranzacţie care a implicat opt jucători şi cinci viitoare alegeri în draft, miercuri, în ajunul închiderii transferurilor, potrivit postului de televiziune ESPN.

Anthony Davis, prima alegere a draftului din 2012, fusese deja transferat în februarie anul trecut de Los Angeles Lakers la Dallas, în schimbul lui Luka Doncic, un transfer care a făcut valuri în ligă, slovenul fiind considerat până atunci pilonul francizei texane.

Potrivit ESPN, Mavericks i-au trimis de data aceasta la Wizards pe Anthony Davis, precum şi pe Jaden Hardy, D'Angelo Russell şi Dante Exum, în schimbul lui Khris Middleton, AJ Johnson, Malaki Branham, Marvin Bagley III, precum şi două alegeri în prima rundă şi trei alegeri în a doua rundă a draftului.

Acest schimb permite Dallasului să recupereze o primă alegere pentru draftul din iunie, precum şi o primă alegere pentru draftul din 2030, plus alegeri din runda a doua în acest an, în 2027 şi 2029.

Este al doilea transfer important în două zile în NBA, după cel al lui James Harden marţi, care a trecut de la Los Angeles Clippers la Cleveland Cavaliers. Alte nume mari ar putea, de asemenea, să-şi facă bagajele înainte de termenul limită pentru transferuri de joi, printre care Giannis Antetokounmpo şi Ja Morant, de la Memphis.

Anthony Davis, în vârstă de 32 de ani, a avut o carieră marcată de accidentări în ultimii ani. În acest sezon, el a înregistrat în medie 20,4 puncte, 10,7 recuperări, 2,6 pase decisive şi 2,3 blocaje pe meci cu Dallas.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Baschet

Ultimele articole Toate articolele