
Chindia Târgovişte şi FCSB se întâlnesc în această seară, de la ora 21:00, în etapa a 11-a din Casa Liga 1. Partida se vede pe Look Sport +, iar oaspeţii pornesc cu prima şansă, având trei vicorii la rând în campionat.
FCSB a reuşit să lege victoriile, după înfrângerea din derby-ul cu CFR Cluj. A învins Dinamo (scor 6-0), FC U Craiova (scor 1-0) şi Academica Clinceni (scor 3-2) şi porneşte, evident, cu prima şansă în faţa formaţiei lui Emil Săndoi.
Edi Iordănescu a declarat la conferinţa de presă oficială că se aşteaptă la un meci dificil şi a făcut o trecere în revistă a situaţiei accidentaţilor. Florinel Coman, Florin Tănase şi Octavian Popescu, ultimii doi având şanse mari să revină în circuitul echipei, după pauza meciurilor naţionalei. Tehnicianul celor de la FCSB a dat de înţeles că există şanse mari cu privire la titularizarea lui Budescu în disputa cu Chindia, care se va disputa la Ploieşti.
Citește și
"Legăm victorii, e important, chiar dacă mi-aş fi dorit o manieră un pic mai solidă. Cu toate astea, deficitul de puncte nu ne lasă să fim liniştiţi. Avem un joc extrem de greu, Chindia e o echipă foarte bine organizată, bine pregătită fizic, disciplinată tactic, o echipă cu un antrenor care pune mult preţ pe aceste detalii.
Chindia a arătat multe lucruri bune în acest debut de sezon, dar şi în sezonul trecut. Suntem pregătiţi pentru o confruntare dificilă, avem nevoie maximă de puncte şi trebuie să fim extrem de bine montaţi ca să aducem punctele acasă şi să avem liniştea în această pauză pentru meciurile echipei naţionale
Suntem destul de restrânşi ca număr, sunt mulţi jucători cu probleme medicale. Îl avem pe Florinel cu o perioadă mai lungă de accidentare. Nu e nici măcar parţial în procesul de pregătire. E chestie de timp la el, dar sperăm ca în ceea ce îi priveşte pe Tase şi pe Tavi Popescu să reintre cu echipa în procesul de pregătire începând cu această pauză competiţională, după care să-i avem ca soluţii poate chiar la primul meci de la reluarea campionatul.
Îl avem şi pe Budi, care a venit după o pauză destul de lungă. Încă nu este la 100%, e un jucător de care avem mare nevoie. Din păcate, a trebuit să-l expunem un pic la meciul de Cupă şi l-am ţinut 120 de minute, dar cred că şi el, după această întrerupere, va fi la capacitate maximă. Pentru jocul ăsta sunt şanse destul de mari să-l vedem, probabil pe parcurs, însă mă aştept ca după această întrerupere să fie şi el la capacitate maximă şi să ne poată ajuta. E un jucător pe care mi l-am dorit foarte mult aici", a spus Edi, înainte de meciul de vineri.
