
Claudiu Petrila are parte de un sezon foarte bun la CFR Cluj. L-a început în forţă, iar în primele şase meciuri a marcat de două ori. Extrema a fost analizată de Mirel Albon în cadrul emisiunii Fotbal Look.
În ceea ce priveşte evoluţia lui Petrila, în vârstă de 20 de ani, Albon crede că la baza acestei ascensiuni stă şi sezonul precedent, în care a fost împrumutat la Sepsi. La Sfântu Gheorghe, campionatul trecut, Petrila a jucat 33 de meciuri, a marcat de şase ori şi a oferit o pasă decisivă.
Citește și
”E o confirmare, cred că a făcut bine CFR că l-a împrumutat la Sepsi. Dacă va continua să joace aşa, cred că va ajunge să fie unul dintre liderii echipei. E mai bun în stânga. E jucător de bandă, de picior drept, care intră mai bine în centru din stânga. Cred că reclama cea mai bună pentru el e ca echipa să ajungă în grupele unei cupe europene. Eu cred că poate face faţă şi contra unei echipe mai bune, decât nişte cluburi din Gibraltar, de exemplu.
(N.r. – Referitor la golul din meciul cu Clinceni) La gol nu a fost o fază uşoară. Eu zic că dacă nu trăgea sus, nu era gol. Are o viteză în plus, ia deciziile mult mai repede decât alţi fotbalişti”, a spus Mirel Albon la Fotbal Look.
CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a doua a Ligii I.
Au marcat: Cascini ’69 (penalti) / Petrila ’61, Latovlevici ‘87
Penaltiul a fost acordat pentru o intervenţie a lui Deac la Patriche.
- CFR Cluj cu Clinceni : Bălgrădean – Cr. Manea, Cestor, Bouhenna (Ciobotariu ’22), Latovlevici – Tahiri (Sigurjonsson ‘46), J. Rodriguez, C. Deac – Petrila, Debeljuh (Alibec ’70), A. Păun (Chipciu ’83). Antrenor: Marius Şumudică.
Reacţia lui Petrila după meciul CFR-ului cu Clinceni
