
CFR Cluj a câştigat la limită pe terenul Mioveniului, cu 1-0. Golul a venit în repriza a doua, prin Petrila, dar în momentul în care jucătorul campioanei a primit pasa a fost offside. În cadrul emisiunii Fotbal Look, de pe Look Sport, Cristi Dulca şi Mirel Albon au comentat faza respectivă.
Dulca: ”CFR a câştigat, multe schimbări făcute de Şumudică în primul 11, dar asta înseamnă că are un lot numeros. Cei care au intrat pe parcurs nu au făcut o partidă rea, au avut ritm, constanţă. Prima repriză a fost dominată de CFR, dar în partea a doua s-a marcat din offside”.
Citește și
Albon: ”E offside evident, e o fază uşoară. Fundaşul e aproape de Petrila, nu e un offside mare, dar pentru un arbitru de Liga 1 e o fază care putea fi soluţionată foarte uşor. Legat de joc, cred că stafful CFR-ului era cu gândul la Berna şi putea să fie o surpriză neagră pentru el în seara asta”.
CFR Cluj a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa CS Mioveni, într-un meci din etapa a patra a Ligii 1. Golul a fost marcat de Petrila, în minutul 49.
- CS Mioveni: Ducan – Scarlatache, Garutti, Balaur (Cristea ’57) – Oancea (Rădescu ’57), Panait (Veres ’84), L. Dumitriu, Şerbănică – Blănaru (Massaro ’73), Rusu, Buziuc (Coşereanu ’57). Antrenor: Alexandru Pelici
- CFR Cluj: Bălgrădean – Susic (Manea ’46), Graovac, Ciobotariu, Latovlevici – Tahiri, Fofana (Hoban ’73), Chipciu – Petrila (Gîdea ’58), Debeljuh (Omrani ’46), Costache (Deac ’46). Antrenor: Marius Şumudică
