
Vestea plecării lui Mircea Lucescu de la Dinamo Kiev l-a prins nepregătit pe Răzvan Raţ. Fostul elev al lui Il Luce şi-a arătat surprinderea pentru gestul marelui antrenor român, venit la doar patru zile după ce bătuse palma cu Igor Surkis.
"E, pe naiba! Nu mă aşteptam, nu ştiam. De unde şi până unde? Nu ştiu mai nimic despre acei fani. La mine nu era cazul de aşa ceva, nu m-aş fi dus oricum la Dinamo Kiev", a fost reacţia plină de uimire a fostului fundaş stânga, pentru LookSport, în momentul în care a fost înştiinţat de decizia radicală luată de fostul său antrenor.
Îmi doream să mă întorc în fotbal, în Ucraina, unde am cunoscut atâtea satisfacţii, să intru din nou în atmosfera aceea atât de palpitantă şi plină de neprevăzut care este fotbalul. O făceam cu entuziasm, cu deplină încredere în potenţialul tinerilor jucători ucraineni, mulţi dintre ei componenţi ai selecţionatelor naţionale. Îmi doream o competiţie aşa cum a fost cu ani în urmă, care să electrizeze tribunele. Ucraina merita asta", e comunicatul transmis de Mircea Lucescu, citat de gsp.ro.
"Cu părere de rău am hotărât să renunţ la posibila colaborare cu Dinamo Kiev. Mulţumesc familiei Surkis pentru încrederea acordată şi invitaţia făcută, dar îmi este imposibil să pot activa într-o atmosferă de ostilitate venită mai ales din partea acelei grupări de suporteri Ultras, de a cărei susţinere echipa are atâta nevoie în momentele de încleştare sportivă.
N-am fost niciodată un laş, am acceptat provocările sportive, dovadă trecerea de la Galatasaray la Beşiktaş sau de la Dinamo Bucureşti la Rapid Bucureşti, cu suporteri într-o mare rivalitate, dar corecţi, care m-au primit cu speranţă şi cu braţele deschise şi cu care am reuşit cucerirea titlurilor din ţările respective.
Nu pot să accept ca propriii fani să acţioneze împotriva intereselor clubului. Cred că era momentul să se producă o schimbare care să provoace emulaţie, entuziasm, motivaţie şi care să readucă echipa la nivelul la care tradiţia şi istoria acestui club îi dau dreptul. Venirea mea la Dinamo Kiev n-are nici o legatură cu valoarea contractului, banii au fost ultima mea preocupare.
Îmi doream să mă întorc în fotbal, în Ucraina, unde am cunoscut atâtea satisfacţii, să intru din nou în atmosfera aceea atât de palpitantă şi plină de neprevăzut care este fotbalul. O făceam cu entuziasm, cu deplină încredere în potenţialul tinerilor jucători ucraineni, mulţi dintre ei componenţi ai selecţionatelor naţionale. Îmi doream o competiţie aşa cum a fost cu ani în urmă, care să electrizeze tribunele. Ucraina merita asta", e comunicatul transmis de Mircea Lucescu, citat de gsp.ro.
Cine sunt cei care l-au convins pe Mircea Lucescu să renunţe după patru zile
La puţin timp după numirea celui pe care îl identifică cu istoria recentă a rivalei Şahtior, aripa dură a suporterilor lui Dinamo Kiev, Druzi Dinamo, a lansat atacuri dezgustătoare la adresa antrenorului român. Pe una dintre paginile fanilor, poza lui Lucescu e alăturată unui ştreang, alături de mesajul "Capul sus, Mister", iar o a doua postare, şi mai urâtă, alături de o fotografie cu un cap de cal tăiar, are mesajul: „Numirea lui Mircea Lucescu la Dinamo Kiev este pierderea ultimelor firimituri de respect de sine şi demnitate. Când se întâmplă astfel de lucruri la club nu poţi sta deoparte! Vom rezista!”.
