
Viitorul a pierdut din nou în Casa Liga 1, de data aceasta în faţa celor de la FC Argeş. Constănţenii se prezintă mai slab de la partidă la partidă, iar în acest moment nu îl pot avea alături nici pe Mircea Rednic, infectat cu noul coronavirus. La finalul confruntării, Vasile Miriuţă şi Mirel Albon au spus, la Fotbal Look, motivele pentru care consideră că Viitorul are rezultate atât de slabe în ultimul timp.
L-au contrazis şi pe secundul lui Mircea Rednic, Cătălin Anghel, pentru faptul că a declarat că echipa lui a dominat confruntarea de la Piteşti.
Citește și
Vasile Miriuţă: ”Nu ştiu ce înţelege el prin controlul jocului. Că a avut 61% la sută posesie? Am văzut pase laterale şi joc static. A fost o singură ocazie a Viitorului, venită în urma unei centrări. Una e să îţi domini adversarul, alta e să joci în lateralul terenului”.
Mirel Albon: ”N-a fost periculoasă Viitorul. Putea să o prindă de multe ori FC Argeş pe contraatac. Mie mi s-a părut că Viitorul nu a controlat jocul. Am vorbit de transferurile pe care le-a făcut. Eu zic că jucătorii care au venit nu se potrivesc stilului echipei. Viitorul nu a jucat în Cupă, a avut mai mult timp de odihnă, dar cred că e şi lipsa de încredere a jucătorilor. Nu au plăcerea, entuziasmul de a juca”.
FC Argeş a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a 23-a din Casa Liga 1.
Golul a fost marcat de Turda, în minutul 71.
FC Argeş: Greab – De Jonghe, Turda, Maric, Muşat – Meza Colli, I. Şerban – Barbu (De Lucas ’65), Palic, Dumitru (Grecu ‘90+3)– Malele (Ndiaye ’73).
FC Viitorul: Cojocaru – Benzar (Dussaut ’46), Mladen, Dobrosavlevici, Boboc – Matei (Andronache ’83), Artean, Ciobanu – Grădinaru (Măţan ’83), Ganea (Sabala ‘780, Jo Santos
