
FC Braşov a vrut să îl transfere pe Rareş Enceanu (26 de ani), fotbalist care a fost om de bază la CSA Steaua, în sezonul trecut.
Mijlocaşul din Braşov a preferat să semneze prelungirea cu ”militarii”, în dauna revenirii acasă. Enceanu şi-a făcut debutul în Liga 1 la gruparea de la poalele Tâmpei, pe vremea când avea doar 17 ani, fiind considerat unul din cei mai de perspectivă tineri ai fotbalului românesc, fiind transferat de Gigi Becali pentru suma de 300.000 de euro.
Citește și
Enceanu nu a reuşit să se impună şi a ajuns în eşaloanele inferioare.
”Am semnat cu Steaua un nou contract, sunt fericit pentru că este un proiect serios care îmi oferă linişte. Aştept cu nerăbdare să jucăm pe noul stadion Steaua cu suporterii noştri în tribune. A fost o discuţie de principiu cu cei din stafful celor de la Braşov, dar nu am avansat. Am discutat şi cu Nicu Văduva, fostul meu antrenor de la FC Braşov, şi chiar îmi doream să mă întorc acasă. Nu a fost să fie acum. Le urez mult succes celor de la Braşov în campionat”, a mărturisit Enceanu, pentru Monitorul Expres.
