
- FC Sevilla - Levante 1-1 (de Jong 46/ Diego Carlos 88-autogol)
Citește și
FC Sevilla şi Levante au termiant la egalitate, scor 1-1, prima partidă a etapei cu numărul 29 din La Liga.
Gazdele au deschis scorul după doar 24 de secunde scurse din actul al doilea, de Jong a treimis în plasă o centrare de pe partea stângă, venită de la El Haddadi. După care meciul a intrat în acalmie şi se părea că totul va duce la o victorie a andaluzilor.
Surpriză a venit însă în minutul 88, când Levante a reuşit să egaleze, prin autogolul lui Diego Carlos, care a deviat în propria poartă, un balon trimis în forţă de pe partea dreaptă, portarul fiind prins pe picio greşit.
În urma acestui rezultat de egalitate, Sevilla rămâne pe locul 3, dar ratează şansa de a se desprinde de Real Sociedad, ocupanta locului 4, în prezent între cele două formaţii fiind 4 puncte diferenţă. În schimb, Levante ocupă locul 12, departe atât de Europa League, cât şi de retrogradare, cel puţin deocamdată.
