
Continuă revoluţia în lotul celor de la FC ”U” Craiova. Noua promovata a ajuns la al 10-lea jucător de care se desparte în pauza competiţională. Ultimul ce a părăsit formaţia lui Adi Mutu este Marian Anghelina (30 de ani).
Mijlocaşul a fost om de bază pentru olteni stagiunea trecută, bifând 18 meciuri şi două goluri.
Citește și
Jucătorii care au plecat până în acest moment de la nou-promovată: Ignacio Cacheiro, Andrei Ciolacu, Călin Cristea, Abdelaye Diakite, Alexandru Gîţ, Arsene Luboya, Vali Munteanu. Federico Taborda şi Costinel Gugu.
Patronul anunţă transferuri importante
„Adrian Mutu a ajuns azi la Craiova, am luat masa împreună, a văzut puţin oraşul. Mâine este conferinţa de presă, la ora 17:00. Suntem în discuţii cu mulţi jucători, aş prefera să nu dezvăluim cu cine negociăm. La noi, se fac licitaţii şi nu ne convine asta, am întâmpinat probleme.
Reunirea va fi pe 12 iunie şi o să facem publică toată campania de achiziţii. Vor veni între 8 şi 10 jucători, mulţi dintre ei străini. O să aducem jucători din primele ligi ale Europei, chiar şi din Belgia, avem discuţii. Vrem să ne bazăm pe jucători cu experienţă, probabil că Academia noastră va da roade peste doi-trei ani”, a spus Adrian Mititelu jr, la Digi Sport.
