
Mirel Rădoi este dorit de U Craiova, motiv pentru care Federaţia Română de Fotbal a hotărât să îi ofere prelungirea contractuală, se pare. Potrivit ProSport, conducerea FRF l-a anunţat pe selecţioner că are toată susţinerea şi că va fi sprijinit, în ciuda rezultatelor nu foarte bune din ultimul timp.
Astfel, pentru că s-a speculat pe seama faptului că Rădoi şi-a dat acordul să vină la Craiova, Răzvan Burleanu l-ar fi asigurat că va rămâne selecţioner, că nu va fi presat în următoarea perioadă. Practic, i s-a oferit prelungirea contractuală până la finele campaniei de calificare la Cupa Mondială din 2022.
Citește și
”Să nu uităm cum a venit Mirel Rădoi şi, mai ales, în ce condiţii a preluat echipa naţională. El nu a avut niciodată ca obiectiv calificarea la EURO. Da, că ne-am fi dorit toţi acest lucru, asta este adevărat. Pentru el, însă, obiectivul principal rămâne calificarea la Campionatul Mondial. Ce va fi după aceea, vom vedea. Are toată susţinerea FRF.
L-a atacat cineva din federaţie? Păi, cum să fie presiune pe el, dacă noi, cei care l-am numit, suntem alături de el? Mirel Rădoi va conduce sigur naţionala României şi în preliminariile pentru Qatar”, a declarat Mihai Stoichiţă cu privire la rezultatele României din mandatul lui Rădoi.
Craiova a rămas fără Bergodi, l-a numit pe Papură, dar l-ar vrea pe Rădoi
Oltenii au anunţat că Papură va conduce de acum înainte echipa, dar se pare că mutarea e una doar pentru o perioadă limitată. Se spunea că Mirel Rădoi şi-a dat acordul să preia echipa după ce termină această campanie din Liga Naţiunilor de la naţională, dar discuţia cu Burleanu s-ar putea să-l fi răzgândit.
Cristiano Bergodi şi-a anunţat plecarea de la Craiova, chiar după meciul din ultima etapă, cu Chindia Târgovişte, pierdut cu 1-2. Nu se ştie exact care este motivul pentru care italianul a luat o astfel de decizie, dar după cum a declarat are ceva probleme. Nu a vrut să dezvolte mai mult subiectul.
La o zi după ce a anunţat că pleacă, Bergodi a decolat deja în ţara natală şi nu pare dispus să mai revină în România. Ar fi luat doar un bilet dus, nici măcar cei din conducere neştiind ce planuri are.
