
Echipa naţională a României va evolua în Grupa B a turneului olimpic de la Tokyo, alături de reprezentativele din Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Honduras. Este cea mai accesibilă grupă de la Jocurile Olimpice, iar selecţionerul Mirel Rădoi a stabilit un obiectiv îndrăzneţ: câştigarea unei medalii.
Gică Popescu are ambiţii mari. Fundaşul cu 115 selecţii şi 16 goluri în prima reprezentativă crede că naţionala olimpică poate da lovitura la Tokyo, de unde s-ar putea întoarce cu o medalie.
Citește și
”De ce să nu visăm? Dacă nu visăm, nu obţinem performanţă.
Asta să-şi propună, să obţină o medalie, ar fi ceva extraordinar pentru că am fost atât de aproape să jucăm o finală la ediţia trecută a campionatului european, când am jucat semifinala cu Germania, am fost atât de aproape, au căpătat experienţă cu două turnee finale deja în palmares, putem spune că avem o echipă naţională de tineret cu experienţă acum.
Eu am mare încredere în băieţii ăştia”, a spus Gică Popescu, pentru Playsport.
Turneul de fotbal de la Jocurile Olimpice 2020 se va disputa între 21 iulie şi 7 august. Primele două echipe din fiecare grupă se califică în sferturile de finală.
