
FCSB are nevoie de o campanie de transferuri foarte activă în această vară pentru a spera la titlu, în contextul în care mai mulţi jucători importanţi ar putea pleca.
Problemele cele mai importante sunt în zona centrală a apărării, acolo unde doar Iulian Cristea este de profil, Toni Petrea fiind nevoit să improvizeze pe final de sezon, iar acest lucru s-a văzut în rezultate. AS.ro scrie că Virgil Ghiţă (22 de ani) a revenit în atenţia echipei patronate de Gigi Becali. FCSB l-a curtat pe internaţionalul de tineret şi sezonul trecut.
Citește și
În prezent, Ghiţă este accidentat din luna ianuarie şi va putea evolua în următorul meci oficial abia în toamnă, din acest motiv a bifat doar 14 partide pentru Viitorul, în acest sezon de Casa Liga 1.
”Vom face cu siguranţă transferuri. Avem nevoie de patru-cinci jucători. 100% vom lua un fundaş central şi un atacant. Sigur!" au fost cuvintele lui Becali, la finele săptămânii trecute.
