
anis Hagi a făcut un meci foarte bun azi pentru Rangers, iar presa britanică a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui. L-a ridicat în slăvi pentru evoluţie şi l-a declarat unul dintre cei mai buni jucători din meciul lui împotriva lui Dundee.
”Unul dintre cele mai bune meciuri la Rangers!”, ”Şi-a arătat clasa. Poate că nu a înscris, dar a defilat prin meci. A fost implicat în construcţia a trei goluri şi şi-a dovedit clasa pe tot parcursul jocului”, au fost câteva dintre reacţiile care s-au viralizat imediat în Scoţia.
Citește și
Ianis Hagi a reuşit două pase de gol în meciul pe care echipa sa, Rangers FC, l-a câştigat, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, contra formaţiei Dundee Utd, în etapa a şaptea din campionatul Scoţiei. Echipa lui Ianis Hagi rămâne fără gol primit în acest sezon.
Revenit la echipă după meciurile naţionalei României, Ianis Hagi a pasat decisiv la golul de 1-0, marcat de Ryan Kent, în minutul 14. Tavernier (39) şi Roofe (68) au marcat şi ei, pentru ca Arfield să închidă tabela în minutul 87, din pasa aceluiaşi Ianis Hagi, după o acţiune personală în flancul drept.
În urma acestui succes, Rangers acumulează 16 puncte şi se menţine pe primul loc, la trei puncte avans de campioana en titre Celtic Glasgow, care are un meci mai puţin diisputat, şi la tot atâtea de Hibernian, a treia clasată, pe care Rangers o va întâlni în etapa viitoare.
