Ultima oră
George Russell a câştigat Marele Premiu al Austriei. Britanicul de la Mercedes a plecat din pole George Russell a câştigat Marele Premiu al Austriei. Britanicul de la Mercedes a plecat din pole
Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Darius Olaru. ”Trebuia să las omul să plece” Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Darius Olaru. ”Trebuia să las omul să plece”
Serena Williams revine la Wimbledon pe arena principală. Jaqueline Cristian joacă luni Serena Williams revine la Wimbledon pe arena principală. Jaqueline Cristian joacă luni
Sebastien Ogier a triumfat în Grecia şi a ajuns la două victorii stagionale în WRC Sebastien Ogier a triumfat în Grecia şi a ajuns la două victorii stagionale în WRC
E gata! Fotbalistul dorit de FCSB a aterizat în România şi a semnat cu Rapid: contract pe 3 ani E gata! Fotbalistul dorit de FCSB a aterizat în România şi a semnat cu Rapid: contract pe 3 ani
Andrei Nicolescu anunţă schimbări masive la Dinamo! Şase jucători sunt pe punctul de a semna cu alb-roşii | EXCLUSIV Andrei Nicolescu anunţă schimbări masive la Dinamo! Şase jucători sunt pe punctul de a semna cu alb-roşii | EXCLUSIV

Invazie românească la Raliul Ungariei: Simone Tempestini, în căutarea unei noi victorii europene

Auto-Moto Publicat de Daian Cutu pe 7 mai 2025
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

Raliul Ungariei, a doua etapă a Campionatului European de Raliuri (ERC), promite spectacol total în acest weekend, iar România va fi reprezentată la cel mai înalt nivel. Nu mai puţin de şase echipaje tricolore se aliniază la startul competiţiei desfăşurate pe macadamul din zona Veszprém, într-un sezon care capătă tot mai multă anvergură pentru motorsportul românesc.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38216/22024783/1/erc.jpg

 

Toate privirile sunt îndreptate către Simone Tempestini, care revine în Ungaria după triumful categoric din 2024. Alături de copilotul său, Sergiu Itu, multiplul campion naţional va încerca să repete performanţa istorică de anul trecut, când a devenit primul român învingător într-o etapă ERC. Duo-ul va concura din nou cu o Skoda Fabia RS Rally2, una dintre cele mai competitive maşini ale momentului.

„Ne simţim mereu bine în Ungaria, traseele sunt rapide, tehnice şi foarte spectaculoase, iar atmosfera creată de fani este specială. Avem o motivaţie uriaşă să ne apărăm victoria, deşi ştim că nivelul competiţiei este foarte ridicat. Obiectivul nostru rămâne clar: vrem un parcurs fără greşeli şi să ne batem pentru locurile fruntaşe”, a declarat Tempestini, cu doar câteva zile înainte de startul raliului.

Competiţia atrage în acest an un număr impresionant de participanţi: 95 de echipaje din toată Europa şi nume sonore ale scenei internaţionale, printre care Roope Korhonen (Finlanda), Mads Østberg (Norvegia) sau italianul Andrea Mabellini.

România mizează şi pe tânăra generaţie. Norbert şi Francesca Maior, campioni europeni de juniori în 2023, revin în Ungaria cu un proiect ambiţios: Norbert va concura pentru prima oară într-un raliu internaţional la volanul unui Citroen C3 Rally2, un pas important în cariera sa.

Din delegaţia tricoloră mai fac parte şi echipajele Bogdan Cuzma/Marc Banca (Skoda Fabia RS), Cristian Sugar/Vlad Colceriu (Opel Corsa Rally4), Artur Luca/Mihai Supuran (Renault Clio Rally5), dar şi Mihnea şi Natalie Hanea (Peugeot 208 Rally4). Totodată, Denisa Partenie va evolua ca navigator pentru pilotul estonian Esmar Unt.

Startul festiv va avea loc vineri, urmând ca sâmbătă şi duminică să se desfăşoare cele 13 probe speciale, însumând aproape 200 de kilometri de luptă contra cronometru pe drumurile accidentate din Ungaria.

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Auto-Moto

Ultimele articole Toate articolele