
Un caz pozitiv de Covid-19 a fost descoperit la CFR Cluj. Partida din această seară cu FCSB a fost amânată.
Conform unor surse, fotbalistul formaţiei din Gruia infestat este Adrian Păun (25 de ani).
Citește și
Informaţia confirmată oficial de LPF, prin secretarul general Justin Ştefan. Oficialul a afirmat că partida va fi mutată pentru o dată ulterioară, iar jucătorii celor de la CFR vor fi retestaţi. Ştefan speră ca meciul să se poată jucat fie pe 28, fie pe 29 iulie. Astfel calendarul competiţional nu ar fi periclitat grav.
"Analizăm în funcţie de ce cazuri mai apar. Acum avem data de 28 - 29 iulie, disponibil, pentru meciul FCSB cu CFR, avem o etapă din play-out, pe care o împingem pe 1-2, iar pe 28 şi 29 vom avea doar o restanţă de la Dinamo şi meciul cu CFR", a spus oficialul LPF.
