
CFR Cluj trece prin schimbări drastice la nivelul staffului, dar şi la nivelul conducerii, în plin sezon. Recent, un alt nume a fost dat afară se pare, tot din staff. Este vorba de medicul Radu Paligora, iar Neluţu Varga a luat această decizie după ce a văzut contractul acestuia, de 7.000 de euro pe lună.
Patronul CFR-ului nu a putut trece cu vederea faptul că un medic ia atâţia bani şi a decis, conform Fanatik, să îl dea afară după meciul cu Steaua Roşie Belgrad, din Europa League, la fel cum s-a întâmplat cu Marius Şumudică şi Marian Copilu.
Citește și
În plus, Paligora mai câştiga, pe lângă salariul amintit, 1.000 de euro pentru fiecare succes al CFR-ului şi mai primea de la echipă 1.000 de euro pentru maşină şi chirie în Cluj. Medicul este unul dintre cei mai cunoscuţi din sport, în România. A lucrat aproape 10 ani la FCSB, în perioada 2004-2014, iar apoi a mers în ţările arabe, la Al Hilal, în intervalul 2014-2015.
Între 2016 şi 2018 a fost la Ludogoreţ, iar până să vină la CFR a fost sub contract cu Al Wasl.
