
Steliano Filip, 26 de ani, a devenit sâmbătă jucătorul lui Dinamo. Fundaşul stânga, rămas liber de contract după despărţirea de grecii de la Larisa, şi-a dat acordul pentru a semna contractul cu formaţia din Ştefan cel Mare, după cum au anunţat suporterii cu o zi înainte.
Contractul este valabil până pe 30 iunie 2023.
Citește și
În momentul în care au aflat că Filip, câştigător al unei Cupe a Ligii cu Dinamo, va pleca din Grecia după aproape un an petrecut la Larisa, fanii-acţionari din Ştefan cel Mare au intrat pe fir şi au demarat negocierile cu apărătorul lateral. După câteva zile, Dani Coman şi Bogdan Mara au încercat să-l facă să semneze cu Astra, dar Filip nu a dorit să o trădeze pe Dinamo, mai ales într-un moment foarte greu al existenţei clubului din Ştefan cel Mare. A bătut palma cu suporterii, neavând pretenţii salariale foarte mari în contextul dat.
Filip devine, astfel, al doilea jucător acontat săptămâna aceasta, după ce Gevaro Nepomuceno a trecut cu bine testele fizice la care a fost supus şi va ajunge, de asemenea, sub comanda lui Ionel Gane. Atât Filip, fundaş stânga de meserie, cât şi Nepomuceno, mijlocaş stânga care poate fi folosit şi fundaş stânga, vin pentru a-i face concurenţă lui Andrei Radu, rămas titular de drept după plecarea spaniolului Isma Lopez.
