
Nuno Claro, fost portar la CFR Cluj, acum manager al echipei Gaz Metan Mediaş 2, a făcut analiza portarului formaţiei pentru care a jucat, Otto Hindrich (19 ani). Claro e încântat de evoluţiile pe care le-a avut puştiul CFR-ului până acum în Casa Liga 1, dar e convins că acesta e doar începutul.
Nuno Claro consideră că Otto Hindrich va evolua şi mai mult şi că va ajunge, în curând, un portar important, poate chiar la echipa mare a României. În cazul în care Hindrich ar greşi, Claro e convins că trebuie să primească în continuare încredere din partea staffului tehnic al CFR-ului.
Citește și
”Otto a arătat meci de meci că este un portar valoros, creşte de la meci la meci. Trebuie să dai încredere unui portar, ai un exemplu foarte bun în Portugalia, portarul de la FC Porto a fost portarul naţionalei, când toată lumea aştepta să joace Rui Patricio.
Nu cred că e vina portarului la CFR, Otto cred că e la al zecelea meci consecutiv ca titular, nu cred că a greşit ca să facem mare caz din asta. Trebuie să-i dăm încredere dacă vrem să-l creştem pe Otto. Dacă nu, va fi foarte greu”, a spus Nuno Claro la Pro X.
Otto Hindrich vrea să joace pentru România!
Selecţionata Under 20 a României a pierdut, cu scorul de 1-2 meciul amical cu Norvegia, disputat la Ploieşti. Pentru ”tricolori” urmează meciul cu Elveţia, luni, la Wil.
La finalul partidei, portarul celor de la CFR Cluj, Otto Hindrich a dezvăluit că vrea să facă pasul către naţionala mare a României. El s-a născut la Cluj-Napoca, dar are origini maghiare şi s-a vehiculat faptul că ar putea evolua sub steagul ţării vecine.
"Consider că am jucat curajos. Din păcate, am primit două goluri foarte repede, în interval de zece minute. Dar important este că nu ne-am lăsat dominaţi foarte mult. Mergem înainte, sperăm să câştigăm meciul cu Elveţia.
Au fost câteva meciuri în care trebuia să jucăm mai bine, să fim mai atenţi. N-aveam voie să luăm atâtea goluri. Jocul nostru a scăzut în repriza a doua, asta e.
Toate declaraţiile pe care le-am dat au fost interpretate, traduse într-o altă manieră. Momentan, sunt la echipa naţională şi vreau să mă concentrez pe ce trebuie să fac aici. Da, îmi doresc să ajung la naţionala mare", a spus portarul celor de la CFR Cluj
