
Sevilla şi FC Barcelona au terminat la egalitate, scor 0-0, într-un meci disputat în această seară pe terenul andaluzilor. Este primul semieşec al catalanilor de la reluarea campionatului, timp în care au reuşit două victorii, 4-0 cu Mallorca şi 2-0 cu Leganes.
După această remiză, Barcelona face 65 de puncte şi rămâne pe primul loc în clasament, la 3 puncte de marea rivală Real Madrid. Echipa lui Zinedine Zidane are însă un meci mai puţin disputat şi ar putea să treacă pe primul loc, în cazul în care va reuşi să se impună în următorul meci, duminică, pe terenul celor de la Real Sociedad.
Citește și
Gerard Pique a dezvăluit la finalul partidei faptul că echipa sa a pierde puncte preţioase în lupta pentru titlu şi că se aşteaptă ca marii rivali de la Real Madrid să facă foarte puţini paşi greşiţi până la finalul campionatului.
”Va fi foarte greu să câştigăm acest titlu, nu mai depinde doar de noi. Se vor pierde foarte puţine puncte în această luptă pentru primul loc, dar noi o să încercăm. Am văzut ce s-a întâmplat în ultimele două zile şi este clar că va fi foarte greu pentru Real să piardă puncte”, a declarat fotbalistul catalan.
