
Mihai Popa, Marian Aioani şi Ştefan Târnovanu sunt portarii convocaţi de Mirel Rădoi, pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Leo Toader, antrenorul cu portarii de la lotul de seniori, le-a făcut o caracterizare celor trei şi, la prima vedere, deşi n-a precizat clar acest aspect, aşa cum şi era de aşteptat, Aioani pare favorit să fie titular.
Toader l-a lăudat pe portarul care a făcut recent trecerea de la Chindia Târgovişte la Farul că are experienţă. A apărat mult în ultimele sezoane, iar încrederea care i s-a dat se vede. A răsplătit cu performanţe lăudabile faptul că a fost utilizat des la clubul din Târgovişte.
Citește și
Leo Toader a scos în relief şi plusurile celorlalţi doi portari, Mihai Popa şi Ştefan Târnovanu, care vor merge cu naţionala de fotbal a României la Tokyo. ”Trebuie să găsesc antrenamentele potrivite vârstei pe care o au, o responsabilitate mare, un lucru inedit pentru mine.
Un turneu final se pregăteşte un pic diferit, trebuie să dai informaţii clare portarilor, să găseşti metodele optime ca să-i bagi în registrul tactic al echipei, să răspunzi la doleanţele antrenorului principal, e ceva diferit.
Eu analizez şi portarul advers, am discuţii şi cu jucătorii de câmp, cu atacanţii în special, cu executanţii de penaltyuri sau de lovituri libere. Încerc să găsesc punctele slabe ale portarului advers ca să ajut atacanţii.
Sunt portari talentaţi, dornici de afirmare, dornici să fie titulari. La Aioani aş preciza că are o experienţă competiţională mai mare faţă de cei doi, dar ăsta nu e un criteriu de selecţie pentru mine.
Târnovanu e un portar de meci, m-a surprins în timpul unui joc.
Pe Mihai Popa l-am urmărit de când era la Rapid, un portar plin de energie, preocupat tot timpul să înveţe,e preocupat de jocul cu piciorul, este o cerinţă a portarului modern, agilitate, am trei portari pe care putem să ne bazăm”, a declarat Toader, antrenorul cu portarii de la naţională, pentru frf.ro.
Lotul României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo:
- PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanţa), Mihai Popa (Astra), Ştefan Târnovanu (FCSB);
- FUNDAŞI: Andrei Raţiu (Villarreal/Spania), Ricardo Grigore (Dinamo Bucureşti), Andrei Chindriş (FC Botoşani), Virgil Ghiţă (Farul Constanţa), Alexandru Paşcanu (Ponferradina/Spania), Radu Boboc (Farul Constanţa), Florin Ştefan;
- MIJLOCAŞI: Andrei Ciobanu (Farul Constanţa), Marius Marin (Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgovişte), Alexandru Dobre (Dijon/Franţa), Valentin Gheorghe (Astra), Ion Gheorghe (FC Voluntari), Tudor Băluţă (Brighton/Anglia), Eduard Florescu (FC Botoşani), Antonio Sefer (Rapid Bucureşti), Ronaldo Deaconu (Gaz Metan Mediaş);
- ATACANŢI: George Ganea (Farul Constanţa), Andrei Sîntean (Hermannstadt).
