
Situaţia economică la CFR Cluj nu pare a fi atât de bună pe cât se arată la suprafaţă. Din informaţiile date publicităţii de anumiţi oameni din jurul echipei, fotbaliştii nu au mai primit banii din 15 aprilie, când au fost achitate salariile pe luna februarie. Acum, conducătorii ar cere o nouă amânare a plăţii banilor. Să nu se mai acorde nimic până în ziua de 25 iunie!
CFR Cluj a încasat aproximativ 15 milioane de euro de pe urma participării în cupele europene, dar se pare că pandemia a lovit serios campioana. Deşi făcea parte din rândul echipelor care au anunţat că nu reduc salariile angajaţilor pe timpul suspendării Ligii 1, alături de Universitatea Craiova şi Academica Clinceni, se pare că ardelenii nu au o situaţie foarte bună.
Citește și
”Nu le convine multora. Au rate, au probleme, străinii au nevoie să trimită bani familiilor. Camora, de exemplu, a semnat, dar el deja nu mai poate fi considerat străin. Cine nu are economii acum, o să aibă mari probleme. Fiecare negociază individual, dar până acum sunt destui care n-au semnat şi nici nu vor s-o facă, dacă nu primesc măcar o parte din restanţe. Iar dacă ar fi plătiţi doar unii, asta ar duce la tensiuni în lot”, au precizat surse din anturajul echipei pentru gsp.ro.
Kevin Boli, fundaşul CFR-ului, chiar a oferit un interviu în presa din Franţa, în care a vorbit despre situaţia de coronavirus din România, dar şi despre situaţia financiară a clubului la care este legitimat. Fotbalistul a declarat că, deocamdată, el şi colegii săi au primit salariile întregi.
