
Spaniolul Rafael Nadal, care revine în competiţie după aproape un an de absenţă, va evolua contra austriacului Dominic Thiem, venit din calificări, în primul tur al turneului de la Brisbane (Australia).
Cei doi s-au întâlnit de cincisprezece ori în circuit, Nadal câştigând nouă patide, inclusiv două finale la Roland-Garros. Ultima dată când s-au întâlnit a fost la Mastersul din 2020, când Thiem, pe atunci numărul 3 mondial, l-a învins pe spaniol.
Citește și
Spaniolul se află acum pe locul 672 în lume după absenţa sa şi a avut nevoie de un wild-card pentru a juca în turneul australian.
Austriacul, aflat pe locul 98 în lume, încearcă să revină la cea mai bună formă, după ce a avut probleme la încheietura mâinii.
