
Mircea Leasă, 21 de ani, este al treilea transfer al lui Adrian Iencsi la Rapid, după Radu Crişan şi Cătălin Ţîră.
Tânărul fundaş dreapta a fost adus în Giuleşti pentru a-i face concurenţă căpitanului Ionuţ Voicu. Vine de la FC Voluntari şi, conform fcrapid.ro, a semnat un contract valabil pe un an, cu opţiune de prelungire pe încă un sezon. Câştigător al Cupei şi Supercupei cu FC Voluntari, Leasă se declară un rapidist 100%: „Este un vis împlinit pentru mine, nu pot descrie fericirea în cuvinte, însă acum este datoria mea şi a noilor mei colegi să le oferim suporterilor ce-şi doresc, iar primul pas este promovarea în Liga 1, acolo unde este locul Rapidului. Rapid este lucrul pentru care trăiesc şi este momentul să le arăt suporterilor ce pot şi să ofer clubului dragoste şi performanţe”, a declarat apărătorul lateral, pentru site-ul oficial al grupării conduse de Adrian Iencsi.
Cotat la doar 50.000 de euro, Leasă a fost promovat încă din 2016 la echipa mare a lui FC Voluntari, dar, de atunci, a strâns doar 19 meciuri şi 1.154 de minute în tricoul ilfovenilor, fiind trimis şi la ACS Viitorul Târgu Jiu, sub formă de împrumut.
