
Steaua a debutat cu victorie în Liga 2, cu FK Csikszereda. A învins-o la limită, cu 1-0, prin golul lui Chipirliu din partea a doua. Valentin Bărbulescu, unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai Stelei, a vorbit despre confruntarea cu ciucanii.
A fost mulţumit de succes, de faptul că Steaua a luat cele trei puncte, deşi jocul nu a arătat prea bine. ”A fost cel mai important că am câştigat. Am vorbit înainte în vestiar şi am spus că ne aşteaptă poate cel mai greu meci, fiind şi primul şi cu o echipă atât de solidă, am văzut ce forţă are. Cel mai important e că am început cu dreptul şi că am luat cele trei puncte. Acesta a fost scopul nostru, ni l-am atins, nu am făcut un meci grozav, dar scopul scuză mijloacele.
Citește și
Ne-am atins obiectivul, am luat cele trei puncte, ne dau încredere pe viitor. E foarte important să începi cu dreptul. Presiune e normal să fie. Suntem la Steaua, dar ştiam că ne aşteaptă un meci greu. Trebuia, oricum, să obţinem victoria.
Ţin să le mulţumesc suporterilor că au fost alături de noi. Când simţeam că nu mai putem, alergam pentru ei, vă dau cuvântul meu de onoare. Mă uitam pe tabelă în minutul 75, cred că am slăbit patru-cinci kilograme, dar ei ne-au dat putere să facem încă un sprint, încă un sprint şi tot aşa.
Sunt convins că jocul va fi într-o ascensiune, pentru că pregătirea pe care am făcut-o a fost foarte grea. Nu suntem în cea mai bună formă din acest motiv, dar ne-am asumat şi noi şi Daniel Opriţa că la începutul campionatului nu vom fi în vârful de formă.
După etapa a treia cred că vom fi la capacitate maximă. Până atunci trebuie să câştigăm fiecare meci. Până vom fi în cea mai bună formă sportivă, trebuie să tragem.
Dacă nici noi nu ne propunem să câştigăm fiecare meci, atunci cine? Ne dorim să câştigăm fiecare meci, acesta e obiectivul nostru. Fiecare meci îl vom juca la victorie, fie că vom juca în Cupa României, fie că vom juca în campionat. Vom vrea la fiecare meci să îi facem pe suporteri fericiţi. E dureros că nu putem să promovăm, dar poate se va regla situaţia”, a declart Bărbulescu la finalul confruntării de pe Ghencea.
Nou-promovata Steaua a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Csikszereda, în ultima partidă a etapei I a Ligii a II-a.
A marcat: Chipirliu '79.
Galeria Stelei, prezentă în număr mare pe arenă, a folosit materiale pirotehnice, torţe, fumigene şi petarde, obligându-i pe organizatori să facă dese apeluri pentru restabilirea ordinii.
Ana Maria Popescu, medaliată cu argint în proba de spadă de la JO de la Tokyo, a dat lovitura începere la primul meci oficial de pe noul stadion Steaua. Scrimera, componentă a CSA Steaua, a fost aplaudată de cei peste 3.500 de fani de suporteri aflaţi în tribune.
Deoarece nu s-a transformat într-o societate cu acţionariat majoritar privat, Steaua nu are drept de promovare în Liga I.
