
Aflat într-un con de umbră al carierei care părea promiţătoare pe vremea în care speria Europa cu FCSB, Laurenţiu Reghecampf (45 de ani) poate bifa o nouă premieră: demiterea după mai puţin de două luni de la instalarea pe banca tehnică a celor de la Al Ahli.
Învins cu 5-1 pe terenul liderului Al Hilal, Reghecampf are un procentaj dezastruos din momentul venirii la Al Hilal, obţinând trei victorii, trei egaluri şi trei înfrângeri în cele nouă meciuri antrenate. Suficient doar pentru locul al optulea, clasare considerată mult prea slabă de către pretenţioşii şeici care conduc clubul.
Citește și
Astfel, presa arabă a aflat că Al Ahli, care se gândea oricum să se despartă de Reghecampf la finalul acestui sezon, pregăteşte debarcarea timpurie a românului, conducătorii nefiind mulţumiţi de lipsa progresului.
Reghecampf a preluat Al Ahli în aprilie, după o ultimă experienţă în Emirate, la Al Wasl.
