
Dunărea Călăraşi are probleme financiare mari, iar lucrurile ar putea ajunge până la nivelul în care formaţia pregătită de Cristi Pustai ar putea boicota barajul de promovare în Casa Liga 1, pe care ar trebui să îl dispute cu FC Voluntari.
Unul din cei mai buni jucători ai echipei, Valentin Alexandru a dat de înţeles că dacă nu se primesc o parte din bani, atunci este posibil să avem scenariul mai sus enunţat.
Citește și
"Cu siguranţă! Dacă nu se rezolvă ceva saptămâna care urmează, nu ştim ce vom face, dar sperăm că şi conducerea să-şi facă treaba, pentru că ei ne sunt datori, nu noi. Încercăm să dăm totul cu Voluntari şi să promovăm chiar dacă tot timpul. Niciodată n-a promovat o echipă de liga a două, doar cei de la Chindia au avut şansă, atunci la penalty-uri", a explicat fotbalistul Dunării.
Dunărea Călăraşi - FC Voluntari şi CS Mioveni - FC Hermannstadt sunt meciurile din manşa tur a barajului de menţinere/promovare în Liga I, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi, care a avut loc, luni, la Casa Fotbalului.
Partidele tur vor avea loc sâmbătă, iar returul este programat pe 2 iunie.
Programul celor două baraje:
29 mai - tur:
- Dunărea Călăraşi - FC Voluntari
- CS Mioveni - Hermannstadt
2 iunie - retur:
- FC Voluntari - Dunărea Călăraşi
- Hermannstadt - CS Mioveni
FC Hermannstadt şi FC Voluntari au ocupat locurile 14, respectiv 13 în Liga I, în timp ce Dunărea Călăraşi şi CS Mioveni, locurile 4, respectiv 3 în Liga a II-a.
Formaţiile învingătoare din această dublă manşă vor evolua în Liga I sezonul viitor.
