
Elveţianul Roger Federer va juca ultimul meci al carierei, la dublu, cu Rafael Nadal, vineri, la Londra, în cadrul Laver Cup.
Câştigătorul a 20 de titluri de Grand Slam, Federer, şi Nadal, a 22 de trofee supreme în ”sportul alb”, vor evolua contra americanilor Jack Sock şi Frances Tiafoe, în cursul serii de vineri.
Citește și
Va fi ultimul meci din carieră pentru Federer, care şi-a anunţat retragerea la 41 de ani.
"Mâine va fi ultimul meu meci în tenisul profesionist. Sunt onorat că voi juca la dublu avându-l ca partener pe Rafa Nadal", a scris Federer pe Facebook.

