
Reprezentativa României a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Giuleşti, cu scorul de 1-0 , selecţionata Finlandei, în etapa a treia a Grupei 3 din Divizia B a Ligii Naţiunilor. Acest succes vine după două înfrângeri în primele etape.
”Tricolorii” au făcut o primă repriză excelentă, în care au controlat jocul şi şi-au creat ocazii mari. În minutul 14 Darius Olaru este faultat în careu, iar centralul acordă lovitură de la 11 metri. George Puşcaş execută slab şi ratează penalty-ul. Atacantul celor de la Pisa s-a revanşat în minutul 30, când i-a centrat perfect lui Bancu, care a deschis scorul, după o lovitură de cap.
Citește și
În a doua parte naţionala României s-a apărat excelent, dar a avut şi şansă la ocaziile mari ale adversarei. Jocul pe contre ne putea aduce şi un al doilea gol în mai multe rânduri, dar Joronen a închis bine poarta în faţa lui Puşcaş şi Mihăilă. De cealaltă parte Finlanda a ratat o ocazie monumentală în minutu 51, când Niţă a reuşit să intervină în ultimul moment la o fază în care Pohjanpalo a fost prea sigur că va marca.
Pentru România urmează, marţi, partida de acasă cu Muntenegru, care se va disputa de la ora 21.45, pe stadionul Giuleşti. În aceeaşi etapă, Bosnia va întâlni Finlanda.
- Meciurile din UEFA Nations League se văd pe canalele Prima Sport şi pe www.primaplay.ro
România - Finlanda 1-0 (Bancu N. 30')
Echipele de start:
- România: Fl. Niţă - Raţiu, Chiricheş, Burcă, Bancu - Olaru, M. Marin, Cicâldău - Sorescu, G. Puşcaş, Oct. Popescu
- Rezerve: H. Moldovan, Aioani, Hanca, Ad. Rus, Camora, Al. Creţu, Al. Maxim, R. Marin, V. Mihăilă, Fl. Tănase, Ştefănescu, Mitriţă
- Finlanda: Hrádecký - Alho, L. Väisänen, Ivanov, O'Shaughnessy, Uronen - Lod, Schüller, Kamara - Pukki, Pohjanpalo
- Rezerve: Joronen, Eriksson, Jensen, S. Väisänen, Granlund, Tenho, Nissilä, Niskanen, Lingman, Valakari, Källman, Taylor
Min. 90+4: Fluier final de partidă!
Min. 89: România loveşte bara, Nicuşor Bancu loveşte transversala, în urma unui şut puternic.
Min. 87: Ocazie mare pentru Finlanda. Pohjanpalo are o ratare imensă, atacantul finlandez a avut toată poarta în faţă, dar a dat pe lângă.
Min. 84: Ocazie mare pentru România. ”Tricolorii” bat repede lovitura liberă, iar Mihăilă face o cursă excelentă pe partea stângă, dar Joronen reuşeşte să scoată şutul jucătorului nostru.
Min. 81: Schimbare pentru Finlanda, iese Väisänen şi intră Källman.
Min. 80: Schimbare la România, iese Sorescu şi intră Mihăilă.
Min. 78: Pohjanpalo vede cartonaşul galben.
Min. 76: Ocazie mare pentru România, Raţiu a centrat execelent în careu pentru George Puşcaş, a cărui lovitură de cap trece peste poartă.
Min. 68: Dublă schimbare la ambele echipe, pentru Finlanda intră Nissilä şi Soisalo şi ies Pukki şi Alho, iar pentru România ies Olaru şi Cicâldău şi intră Marin şi Creţu.
Min. 62: Ocazie mare pentru România. George Puşcaş este găsit excelent de Darius Olaru, atacantul celor de la Pisa trimite un şut puternic, dar Joronen intervine şi respinge.
Min. 60: George Puşcaş vede cartonaşul galben, în urma unui fault dur.
Min. 54: Schimbare pentru România, iese Octavian Popescu şi intră Sergiu Hanca.
Min. 51: Ocazie imensă pentru Finlanda, ”tricolorii” sunt surprinşi de o minge înaltă în partea dreaptă, jucătorul finladez centrează în careu pentru Pohjanpalo, dar Niţă are o intervenţie magistrală şi menţine intact scorul.
Min. 47: Finlanda are o ocazie, prin Pohjanpalo, care profită de ezitarea lui Burcă şi încearcă o execuţie acrobatică, care trece peste poarta noastră.
Min. 46: A început a doua repriză!
Min. 45+4: Final de primă repriză!
Min. 45: Vor fi 4 minute de prelungire!
Min. 41: Ocazie mare pentru România. Darius Olaru face o recuperare la mijlocul terenului şi îi pasează lui Sorescu în banda dreapta, cel din urmă centrează pe jos, dar apărarea Finlandei respinge mingea înainte de a ajunge la Puşcaş.
Min. 38: Ocazie bună pentru Finlanda, Kamara vede un culoar de şut şi încearcă o execuţie din afara careului, mingea trece pe lângă poarta lui Niţă.
Min. 30: GOL România. George Puşcaş primeşte pe partea dreaptă mingea şi îi oferă o centrare perfectă lui Nicuşor Bancu, care surprinde cu apariţia sa în careu şi marchează fără probleme cu capul.
Min. 17: Schimbare la Finlanda, a ieşit O'Shaughnessy şi a intrat Jensen.
Min 16: George Puşcaş ratează lovitura de la 11 metri, acesta a executat pe centrul porţii, iar Joronen a întervenit salvator.
Min. 14: Penalty pentru România, la doar câteva secunde după ce Cicâldău a nimerit bara. Darius Olaru este tras în careu şi cade, iar arbitrul arată punctul cu var.
Min. 7: Nikolai Alho vede primul avertisment al partidei.
Min. 4: Finlanda reuşeşte să obţină un corner, după ce a pus mari probleme apărării României. Lovitura de colţ este excutată bine, dar execuţia cu capul a lui Leo Vaisanen ajunge în braţele lui Niţă.
Min 1: Ocazie pentru România. ”Tricolorii” încep sus partida, iar mingea ajunge cu puţină şansă la Puşcaş. Atacantul lui Pisa are primul şut al partidei.
Min. 1: A început partida!
UPDATE 20:15: Avem echipa de start. Edward Iordănescu revine la sistemul cu patru fundaşi, contează pe Octavian Popescu, dar şi pe Deian Sorescu lângă Puşcaş.
UPDATE 16:20: Edward Iordănescu nu se va baza pe doi dintre titularii precedentelor meciuri. Andrei Ivan, cu probleme musculare după ce a fost folosit atât în Muntenegru, cât şi în Bosnia, a fost lăsat în afara lotului. La fel s-a întâmplat şi cu un alt titular de la Zenica, Cristi Manea, care l-a dezamăgit pe selecţioner şi nu a mai prins foaia de joc. Lor li se adaugă Denis Alibec, accidentat, şi portarul Ştefan Târnovanu.
”Tricolorii” lui Edi Iordănescu au nevoie de victorie ca de aer, după eşecurile din primele două partide: 0-2 cu Muntenegru şi 0-1 cu Bosnia şi Herţegovina. Nordicii se anunţă un adversar extrem de dificil, fiind o echipă solidă, care pare în acest moment cea mai puternică din grupă.
Mesajul selecţionerului Edward Iordănescu înaintea meciului cu Finlanda”Eu văd că avem perspectivă bună”
Selecţionerul Edward Iordănescu are încredere în jucătorii de la echipa naţională şi este de părere că o victorie cu Finlanda sau cu Muntenegru ar schimba total lucrurile la prima reprezentativă.
Cred că a fost destul de multă neşansă până acum, dacă se face o analiză obiectivă, în trei din cele patru meciuri meritam mai mult. Atât cu Grecia la Bucureşti, când am dominat, cât şi cu Israel, unde am gestionat destul de naiv finalul, dar am fost apăsaţi de problemele medicale avute.
