
Loţi Boloni e aspru criticat de oamenii din Belgia, pentru stilul de joc pe care îl abordează la Gent. Astfel, antrenorul a primit reproşuri din partea propriilor jucători, dar chiar şi din partea jurnaliştilor.
”E greu să fim una dintre cele mai bune echipe din Belgia dacă arătăm ca de liga a doua. N-am avut prea mult timp să ne acomodăm cu antrenorul, aşa că încă nu-i înţelegem tactica. Jucăm foarte defensiv”, a declarat atacantul ucrainean Iaremciuk (foto).
Citește și
”Iaremciuk nu e un scandalagiu. Nu e cunoscut ca un fotbalist puternic mental, dar a fost la psiholog şi poate să psihologul l-a învăţat să se deschidă, să nu mai ţină în el ce îl frământă. Mai e ceva. Iaremciuk vorbeşte despre «noi», nu despre «mine», mi-e teamă că mai mulţi din vestiar nu au fost de acord cu modul în care precedentul antrenor Thorup a plecat, fiind înlocuit cu Boloni”, a declarat jurnalistul flamand Tom Boudeweel
Formaţia Gent, antrenată de Ladislau Boloni, a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 1-0, de fosta echipă a tehnicianului, Antwerp, în etapa a treia a campionatului Belgiei şi prima pentru român.
Golul a fost marcat de Mbokani, în minutul 17. Ulterior a urmat meciul cu Mechelen, câştigat cu 1-0.
